Război în TVR, după ce emisiunea Marinei Almășan a fost sancționată de CNA

Război în TVR, după ce emisiunea Marinei Almășan a fost sancționată de CNA
Marina Almășan

Emisiunea ”Rivalii”, de la TVR 2, realizată de Marina Almășan, a fost sancționată de Consiliul Național al Audiovizualului cu un avertisment.

Sancțiunea a declanșat discuții aprinse, iar Marina Almășan este susținută de mai multe persoane publice, dar și de Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind și filiala MediaSind TVR.

Totodată, MediaSind cere cercetarea disciplinară pentru coordonatoarea Serviciului de Comunicare și protocol al SRTV, Nicoleta Gavrilă, care a emis și transmis în spațiul public un comunicat jenant și umilitor la adresa jurnalistei Marina Almășan, dar și pentru instituția publică de presă, în care SRTV își asuma o vină pe care Comisia de Etică și arbitraj nu o constatase conform prerogativelor legale pe care le deține!

Deși CNA a sancționat doar cu somație, considerând neadecvată difuzarea pe post – în contextul unei emisiuni care trata educația sexuală – melodia satirică interpretată de cantautorul Daniel Iancu, conducerea TVR s-a substituit Comisiei de Etică și Arbitraj. consideră reprezentanții MediaSind și a decis abuziv ca instituția să-și ceară scuze publice, să demareze cercetarea disciplinară împotriva realizatoarei Marina Almășan și să suspende difuzarea emisiunii Rivalii! Precizăm că emisiunea Rivalii la care se referă sancțiunea și care a avut premiera în toamna trecută  a fost înregistrată, vizionată  și a primit inițial toate aprobările din partea aceleiași conduceri a canalului TVR2, care a și dispus reluarea ei în această primăvară, moment în care CNA a primit o sesizare legată de melodia respectivă.

SRJ MediaSind și MediaSind TVR consideră că au fost încălcate flagrant prevederile Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea SR și SRTV, potrivit cărora orice decizie privind atragerea răspunderii disciplinare a personalului de specialitate intră în competența Comisiei de Etică și Arbitraj, dar și prevederile Codului Penal privind abuzul în serviciu, având în vedere și prejudiciul financiar și de imagine creat instituției prin nerespectarea celor 12 contracte de sponsorizare a emisiunii Rivalii, obținute de către realizatoarea Marina Almășan, pentru sezonul  prezent  al emisiunii. De menționat ca emisiunea suspendată nu mai are nicio legătură cu vechiul format, cel de anul trecut, schimbându-se atât tematica, cât și concepția regizorală și prezentatorii.

Marina Almășan: ”Traversez foarte greu această perioadă și mă consum foarte mult”

Marina Almășan spune că aceste zile au fost tensionate și nu traversează o perioadă fastă. Dar realizatoarea TV declară că va lupta pentru ceea ce crede.

”Traversez foarte greu această perioadă și mă consum foarte mult. Ceea ce pățesc eu implică, practic, foarte mulți oameni. Suspendarea emisiunii ar implica o echipă întreagă. Toată discuția care se creează în jurul unui fapt minor îmi afectează profund imaginea.

Am fost peste 30 de ani, 33 dacă e să îi luăm după cartea de muncă, angajatul Televiziunii Publice, unul din angajații de top. La un moment dat eram number one în România. E foarte greu să accept ce se întâmplă când văd că imaginea mea este terfelită. În același timp, mă doare, pentru că eu chiar iubesc insituția asta”, spune Marina Almășan.

Prof. univ. dr. Dumitru Borțun: ”Motivele miros a pretexte”

Prof. univ. dr. Dumitru Borțun este de părere că sancționarea emisiunii Marinei Almășan este ”cusută cu ață albă”.

Dacă motivele nu sunt ”legitime”, afirmă profesorul universitar, ele nu sunt ”raționale” sau nu sunt ”morale”.

”Motivele pentru care CNA a avertizat TVR în legătură cu emisiunea Marinei Almășan miros a pretexte. Pretextele sunt niște motive false, care au rolul de a masca adevăratele motive. Când nu poți să arăți motivele adevărate? Când ele nu sunt legitime, nu sunt raționale sau nu sunt morale. În ceea ce privește adevăratele motive ale demersului CNA, ne putem aștepta la orice – de la dorința cuiva de a înlocui emisiunea respectivă cu alta (eventual, cu emisiunea sa), până la invidia unor colegi sau gustul personal al unei persoane cu influență, care nu a gustat cântecul interpretat de Daniel Iancu sau care nu o suportă pe Marina Almășan.

Astfel de intervenții aveau loc frecvent pe vremea ceaușismului, când anumite programe sau personalități artistice erau interzise pentru că președintele Radioteleviziunii Române primea un telefon de la diferite persoane influente: de la Elena Ceaușescu, la soacra unui demnitar. Care era criteriul principal? Gustul personal!”, spune prof. univ. dr. Dumitru Borțun.

Alex Ștefănescu și Florin Zamfirescu îi iau apărarea Marinei Almășan

Mai multe persoane publice i-au luat apărarea prezentatoarei TV Marina Almășan. Printre aceștia se află criticul literar Alex Ștefănescu, actorul Florin Zamfirescu și medicul oftalmolog Monica Pop. Aceasta din urmă susține că a fost interzisă în emisiunea prezentatoarei chiar de către șeful TVR după ce i s-a pus eticheta de antivaccinistă.

Criticul literar a preferat să ofere o reacție satirică cu privire la somația primită de la CNA pentru poezia „Olguța gelofila”. Alex Ștefănescu a explicat semnificație versurilor melodiei are a stârnit controverse.

„Versurile cântecului Olguța gelofila nu au nimic scandalos. Este vorba despre o fantezie satirică, jucăușă și simpatică, pe care numai cineva lipsit de o minimă educație estetică și de umor o poate privi cu dezaprobare”, a precizat Alex Ștefănescu.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini dramatice cu parașutiști ruși vânați în câmp deschis de un blindat Bradley ucrainean
Cum arată cel mai spectaculos loc din România? Traseul de 12 km oferă peisaje de...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Bineînțeles că știți imnul URSS”. Cum îi batjocoresc militarii ruși pe prizonierii ucraineni: „Porcule, de...
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează...
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de...
Detalii cutemurătoare ies la iveală în cazul tinerilor înghițiți de viitura din Italia! Ce au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se face radierea auto din oficiu?
Bărbia îl dă de gol pe Putin? Preşedintele rus, acuzat că îşi foloseşte sosiile la...
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Coșmar total pentru cei cu MAȘINI DIESEL. Decizia care se aplică de la 1 IULIE...
Ziua cea mare pentru aceste zodii. Vin mari câștiguri financiare
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Ne-au furat până și tradiționala ie romanească? Celebra casă de modă Louis Vuitton, somată să...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Oceanul subteran de pe Pluto este cu 8% mai dens decât mările de pe Pământ
×